Prințesa Eugenie a născut. Regina Elisabeta a II-a, străbunică pentru a noua oară

10 02. 2021, 13:27

Este fericire mare în Familia Regală. Prințesa Eugenie a născut un băiețel perfect sănătos, iar Regina Elisabeta a II-a a devenit, oficial, străbunică pentru a noua oară.

Nepoata Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii a adus pe lume un băiețel perfecgt sănătos în cursul zilei de marți. Astfel, Regina a devenit străbunică pentru a noua oară. Băiețelul născut ieri, bebelușul Prințesei Eugenie, este primul primul nepot al Prințului Andrew și al 9-lea strănepot al Reginei Elisabeta a II-a. Băiețelul s-a născut la Spitalul Portland. Pe rețelele de socializare au și postat prima imagine cu băiețelul.

Prințesa Eugenie are 30 de ani și este fiica Prințului Andrew, al treilea copil al Reginei Elisabeta a II-a, și a fostei soții Sarah Ferguson, ducesă de York. Prințesa Eugenie s-a căsătorit în anul 2018, la Castelul Windsor, cu Jack Brooksbank (34 de ani). Prinţesa Eugenie, a noua în linia de succesiune la tronul Marii Britanii, lucrează în domeniul artei, iar soțul în industria băuturilor și ospitalității.

Regina Elisabeta a fost încoronată la 2 iunie 1953

Prinţesa Elisabeta s-a căsătorit cu prinţul Philip Mountbatten, fiul prinţului Andrew al Greciei, care a efectuat serviciul militar în Marina Britanică. Ceremonia a avut loc la 20 noiembrie 1947, la Westminster Abbey din Londra, conform www.royal.uk. Prinţul Philip a devenit, în urma căsătoriei, duce de Edinburgh.

Cei doi au patru copii: prinţul Charles de Wales, moştenitorul tronului (14 noiembrie 1948), prinţesa Anne (1950), prinţul Andrew (1960) şi prinţul Edward (1964).

Regele George al VI-lea a murit la 6 februarie 1952, iar Elisabeta a fost proclamată suverană a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, sub numele de Elisabeta a II-a.

Sursă foto: captură video Youtube